Biserica şi tinerii: Sesiuni de informare în Liceele din Urziceni

Într-o lume în care se reclamă lipsa de valori morale pentru a da repere sănătoase societăţii, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a închinat un an întreg cinstirii tuturor mărturisitorilor credinţei şi a iubirii de neam din perioada comunistă. Pornind de la această fericită premisă, cu înalta binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Urziceni a organizat sesiuni de informare la cele 3 licee din Urziceni.

Acestei iniţiative cu un ecou adânc în inimile tinerilor a răspuns afirmativ şi încurajator Colegiul Naţional Grigore Moisil, Liceul Tehnologic Sfânta Ecaterina şi Liceul Tehnologic, toate din Urziceni. Din partea protopopiatului au moderat dialogul Pr. Dincă Ovidiu, Pr. Minea Daniel şi Pr. Popa Popescu Sorin Gabriel. Remarcabilă a fost profunzimea de care au dat dovadă tinerii – uneori priviţi greşit ca superficiali – care s-au implicat real în periplul istoric în care au fost invitaţi. Încă o dată, se dovedeşte că tăria de caracter a demnilor înaintaşi evocaţi nu a putut fi strivită; dincolo de gratii şi mai presus de morminte, ei au fost învingători care au puterea de a sculpta din veşnicie în inimile celor care sunt viitorul ţării.

A consemnat preot Ovidiu DINCĂ de la Parohia „Sfântul Nicolae” – Urziceni

Related Posts

Sari la conținut