Ședință administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți, 12 decembrie 2017, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului s-au întrunit în Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni, pentru a participa la Ședința Administrativă lunară. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent PC Pr. Daniel DEMIȘCĂ, Consilier pentru misiune. După rostirea rugăciunii Împărate Ceresc, PC Pr. Consilier a transmis arhierești binecuvântări fraților preoți, după care a dat cuvântul părintelui protopop Aurel BERBEC a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial.

S-a adus la cunoștință preacucernicilor preoți că în data de 17 decembrie 2017, începând cu ora 16.00, va avea loc Festivalul de colinde populare românești ,,Deschide ușa creștine”, Ediția a XV-a. Evenimentul se va desfășura la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Municipiul Urziceni.

La nivelul Protopopiatului Urziceni se va organiza o colectă în perioada 24 decembrie 2017 – 07 ianuarie 2018, pentru părintele Bîscoveanu Florin de la Parohia Bărbătescu și pentru băiatul părintelui Grigorescu Alexandru de la Parohia Roșiori 1.

PC Diac. Petre Marian de la Parohia Sf. Împărați – Urziceni, a susţinut referatul cu tema Lămuriri privind alegerea organismelor deliberative și executive parohiale. Au urmat discuţii asupra temei referatului şi a diverselor aspecte ale vieţii pastoral misionare. La final, fiecare preot a primit din partea Protopopiatului Urziceni un cadou cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii Cuvine-se cu adevărat.

A consemnat Preot Dr. Andrei – Gabriel GHIAUR, Secretarul Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut