Ședința administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți, 13 iunie 2017, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului s-au întrunit în Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni, pentru a participa la Ședința Administrativă lunară. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent preacucernicul părinte Cristi Gavrilă, Consilier Administrativ – Bisericesc.

După rostirea rugăciunii Hristos a înviat, preacucernicul părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial în ultima perioadă, și a punctat aspectele importante de care trebuie să țină seama preacucernicii preoți în activitatea lor pastoral – misionară.

Preacucernicul părinte Dincă Ovidiu, preot paroh la Parohia Sfântul Nicolae – Urziceni, a susţinut referatul cu tema „Lupta cea bună pentru păstrarea dreptei credințe. Oprirea prozelitismului sectar”. Au urmat discuții libere pe marginea temei referatului și a diferitelor aspecte practice ale pastorației actuale.

Domnișoara Toma Adriana, Asistent social în cadrul Protopopiatului Urziceni, a prezentat informații despre concursul „Te Deum Laudamus” ce va avea loc în data de 27 iunie 2017. Adresa Centrului Eparhial prin care s-a adus la cunoștință preoților faptul că a fost acordată arhiereasca binecuvântare pentru a se identifica familiile din comunitățile parohiale din Eparhie, care doresc să fie ajutate în ce privește renovarea casei și care corespund cerințelor și condițiilor specificate de realizatorii emisiunii Visuri la cheie, precum și informații despre Raportul aferent trimestrului II/2017 cu activitatea social – filantropică desfășurată în cadrul parohiilor.

La final, la inițiativa preacucernicului părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, preoții care alcătuiesc corului Anton Pann al Protopopiatului Urziceni le-au făcut colegilor o surpriză plăcută prin interpretarea unor piese din repertoriul coral religios. Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preacucernicul părinte dr. Andrei – Gabriel Ghiaur, Secretarul Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut