Iubire și filantropie în lumina Învierii Domnului

Sărbătoarea Sf. Paşti fiind una din cele mai importante sărbători în Biserica Ortodoxă Română, a devenit o tradiţie ca în preajma acestei mari sărbători creştine, Biserica să îşi intensifice misiunea socială şi să fie aproape, ca întotdeauna, de cel aflat în nevoie.

Astfel, în speranţa de a aduce o rază de lumină specifică acestei mari sărbători a creştinătăţii, Protopopiatului Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistenţă Socială respectiv Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a acordat cu acest prilej în cadrul programului social ”Alături de Oameni … pentru Oameni”, daruri constând în alimente de strictă necesitate, din Fondul Filantropia, beneficiarilor asistaţi și anume: 1 buc cozonac, 1 litru ulei, 1 litru oțet, 1 kg orez, 1 kg fasole, 1 kg mălai, 1 kg făină, 1 kg zahăr, 500 gr pesmet, 1 pungă arahide la 500 gr, 1 buc conservă pate de porc la 200 gr, 1 buc conservă carne de porc la 300 gr, 1 buc conservă de pește (hering) la 170 gr.

Mulţumim şi pe această cale firmei S.C. Genid Prest S.R. L. din Urziceni (Cuptorul de Aur), care, ca de fiecare dată a fost alături de Protopopiatul Urziceni și a donat cozonacii pentru realizarea pachetelor.

Această frumoasă acțiune, face parte din planul de activități aferent anului 2017 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulte și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate programului eparhial ”Sfânta Liturghie – izvor de iubire și libertate în lumea contemporană”.

De Sfintele sărbători de Paşti, când prăznuim împreună Învierea Mântuitorului, Protopopiatul Urziceni vă transmite urări de sănătate, fericire, încredere în viitor şi împlinirea năzuinţelor de bine şi frumos. Fie ca această mare sărbătoare să ne aducă tihnă şi bucurie în suflete, speranţa de a trăi în linişte şi pace! Învierea Domnului cu bucurie!

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

Related Posts

Sari la conținut