Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Urziceni

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, miercuri, 22 februarie 2017, în intervalul orar 08,00 -12,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest demers și a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română și anume: ”Donează sânge, salvează o viață!”.

 

Prin amabilitatea doamnei Raluca Mihaela Cruceat, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, o echipă medicală s-a deplasat la sediul Protopopiatului Urziceni pentru realizarea acestei acțiuni.

 

Protopopiatul a făcut cunoscută acțiunea la nivelul municipiului Urziceni dar și în cele 68 de parohii arondate cu scopul de a implica pe cei interesați în acest demers și de a forma o deprindere frumoasă de a ajuta semenii aflați în suferință.

 

Printre donatori s-au numărat și preoți din Protopopiatul Urziceni, alături de doamne preotese, care prin exemplul lor au contribuit la reușita acestei inițiative.

 

La demersul umanitar au luat parte numeroase persoane din Municipiul Urziceni dar și din parohiile arondate, acestea arătând dragoste și solidaritate față de cei aflați în nevoie și anume persoanele bolnave care necesită asistență medicală în instituțiile specializate.

 

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni