Marea Unire din 1918, sărbătorită la Fierbinți Târg

Joi, 01 decembrie 2016, și în cea mai vestică localitate a județului Ialomița a fost sărbătorită Ziua Națională a României.

Cu această ocazie, la Sfânta Troița ridicată în cinstea eroilor din localitate căzuți pe câmpurile de luptă, situată în scuar –ul din centrul orășelului Fierbinți Târg, preoții din parohiile arondate acestei localități au săvârșit Slujba de Te Deum.

După care, un grup de elevi de la Școala primară din cadrul Liceului Tehnologic Fierbinți Târg, coordonați de doamna educatoare Dobre Maria, a susținut un program artistic, ce a cuprins cântece și poezii patriotice.

La final, copiii au depus coroane de flori, realizate chiar de ei, la Sfânta Troiță, care a fost sfințită în această zi mare pentru neamul românesc.

Și la monumentul din Fierbinții de Jos a fost săvârșită Slujba de Te Deum.

A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg

Related Posts

Sari la conținut