Ședință administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți, 15 noiembrie 2016, când Biserica dreptmăritoare creștină îl cinstește pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, a avut loc ședința administrativă lunară cu preacucernicii preoți din cadrul Protopopiatului Urziceni în Sala de Festivități a Protopopiatului. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent preacucernicul părinte Alexandru Tănase, Inspector Eparhial. De asemenea, a fost prezent și preacucernicul părinte Dr. Marin Sebastian, Directorul Seminarului Teologic Ortodox.

După rostirea rugăciunii Împărate Ceresc, părintele protopop Aurel Berbec a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial în această perioadă, punctând aspectele importante de care trebuie să țină seama preacucernicii preoți în activitatea lor pastoral – misionară.

Cu această ocazie, părintele Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, a mulțumit preacucernicilor preoți pentru implicarea în buna desfășurare a procesiunii cu Icoana făcătoare de minuni de la sfânta mănăstire Nicula, din ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., organizată cu prilejul hramului Mănăstirii „Sf. Voievozi” din Slobozia. Apoi, preacucernicia sa a amintit despre noua campanie de donare de sânge ce va avea loc în cadrul Protopopiatului Urziceni în data de 23 noiembrie a.c.. De asemenea, părintele protopop Aurel Berbec a amintit și de sesiunile de informare din cadrul celor trei licee din Municipiul Urziceni. Întâlniri ce vor avea ca temă „Anul comemorativ a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”.

La momentul cuvenit, părintele Andrei Adrian de la Parohia Stroiești a rostit referatul cu tema Acum puterile îngerești împreună cu noi slujesc… . Au urmat discuții libere, atât pe marginea temei prezentate cât și a diferitelor aspecte actuale ale vieții creștine.

La final, domnișoara Toma Adriana, Asistent Social în cadrul Protopopiatului Urziceni, a informat despre Conferința județeană cu tema „Modele de bună practică din activitatea social-filantropică desfășurată în parohiile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, întâlnire ce va avea loc în data de 17 noiembrie 2016, la Centrul Socio – Cultural Damaschin Episcopul din Slobozia.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevăr”.

A consemnat Preot Dr. Andrei – Gabriel GHIAUR, Secretarul Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut