Pelerinaj organizat de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Roșiori II

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 22-23 septembrie 2016, Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” Roșiori II a organizat, din inițiativa părintelui paroh Bătărigă Ioan Valeriu și la cererea enoriașilor, un pelerinaj cu mult folos sufletesc la Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, Mănăstirea Nămăiești, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Prislop și Mănăstirea Râmeț.

La pelerinaj au fost invitați și enoriași ai parohiilor Roșiori I și Drăgoești – Olari, împreună cu părintele paroh Popa George-Cristian.

Credincioșii au trăit momente de emoție duhovnicească la fiecare mănăstire cercetată, bucurându-se de cuvintele pline de folos sufletesc ale maicilor care au asigurat ghidajul la fiecare așezământ monahal.

A consemnat doamna preoteasă Prof. Bătărigă Elena Brîndușa

Related Posts

Sari la conținut