Cerc catehetic demonstrativ lunar la Parohia Sărindaru din localitatea Dridu

Într-o zi caniculară de vară, în data de 21.07.2016, biserica parohială de la Sărindaru – Dridu s-a dovedit a fi un loc numai bun de întâlnire pentru desfăşurarea ore catehetice demonstrative lunare. Astfel părintele paroh Luca Nicuşor – Sorinel împreună cu părintele coslujitor Ilie Severian – Cezar au pregătit ora catehetică cu tema „Maica Domnului”, temă ce a reuşit să capteze atenţia celor 40 de mici creştini, care deşi sunt în vacanţă au răspuns invitaţiei părinţilor.

La întâlnire au participat toţi preoţii ce alcătuiesc cercul pastoral Dridu – Fierbinţi alături de reprezentanţi din partea Protopopiatului Urziceni: Părintele Protopop Berbec Aurel, însoţit de părintele responsabil cu catehizarea Minea Daniel-Mirel, dar şi reprezentanţi din partea Centrului Eparhial precum: Domnul Inspector Ştefan Alexandru şi Domnul Inspector Petre Andrei Cornel.

La finele orei catehetice copiii au fost capabili să răspundă întrebărilor adresate de către părintele paroh, legate de tema tratată, iar domnul Inspector Alexandru Ştefan a adresat un cuvânt de apreciere şi încurajare pentru toţi cei prezenţi, îndemnând la o şi mai mare râvna pentru credinţa noastră creştinească.

A consemnat preacucernicul părinte Daniel – Mirel Minea, responsabil cu catehizarea parohială în Protopopiatul Urziceni

Related Posts

Sari la conținut