Pelerini din Urziceni la mormântul părintelui Arsenie Boca

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un grup de credincioși ai Catedralei din Urziceni împreună cu părintele paroh Bogdan – Ionuț Stancu au mers în pelerinaj, în perioada 26-28 iunie 2016.

Au vizitat Mănăstirile Cozia, Prislop, Lainici, Horezu și Bistrița. Au poposit în orașul Alba Iulia, vizitând Catedrala Reîntregirii, apoi în orașul Târgu Jiu unde au admirat lucrările lui Constantin Brâncuși: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. S-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca. S-au închinat la sfinte moaște și sfinte icoane. Astfel, au vizitat unele din cele mai frumoase obiective religioase și culturale din România.

Cei prezenți au ales să petreacă postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel călătorind împreună cu păstorul spiritual, participând la slujbe de zi și de noapte, citind acatiste și paraclise pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu.

Preot Bogdan Ionuț Stancu

Parohul Catedralei din Urziceni

Related Posts

Sari la conținut