Cerc pastoral – misionar la Parohia Sintești

„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.”

(Iacov 5, 14-15)

Urmând îndemnul Sfântului Apostol Iacov, credincioșii parohiei au venit în data de 25 februarie 2016, pentru a participa la Taina Sfântului Maslu. Această sfântă slujbă a fost săvârșită de către membrii cercului pastoral misionar Coșereni: pr. Ivan Florin de la parohia Pătrimea, pr. Mocanu Florin de la parohia Coșereni II, pr. Dinu Aurel de la parohia Borănești, pr. Nichita Petre de la parohia Bărcănești și pr. paroh Mihalache Marian. După săvârșirea Sfintei Taine, părintele Nichita Petre a ținut un cuvânt de învățătură despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și despre rolul tinerilor în viața bisericii. Părintele Mocanu Florin a adus completări despre rolul și importanța Sfintei Taine care a fost săvârșită, îndemnând pe toți la rugăciune. La final, părintele paroh a mulțumit tuturor preoților prezenți pentru bucuria rugăciunii în comun, credincioșilor pentru participare și domnului primar Nae Adrian că a fost alături de noi.

A consemnat preot paroh Mihalache Marian

Related Posts

Sari la conținut