,,Micii meșteșugari” ai Protopopiatului Urziceni

Deoarece în această săptămână toți copiii au fost în vacanță și au avut mai mult timp liber la dispoziție, Protopopiatului Urziceni prin Biroul de Asistență Socială a organizat două ateliere de lucru cu tema ”Micii meșteșugari ai primăverii” pentru copiii ce alcătuiesc grupul ”Muguri de lumină” al protopopiatului.

Astfel, în perioada 10 – 11 februarie 2016, între orele 10,00 – 14,00, cei mici îndrumați de doamnele voluntare Ungureanu Ecaterina și Nae Petra, sub coordonarea asistentului social Toma Adriana Mariana au realizat în sala de activități a protopopiatului felicitări dar și mărțișoare ecologice din lut modelat în diverse forme și Quilling folosind diverse tehnici.

Lucrările realizate vor fi expuse în perioada 27- 29 februarie în cadrul celei de a VII-a ediții a evenimentului Târgul Mărțișorului – expoziție de mărțișoare și felicitări ecologice, cu vânzare organizată de protopopiat.

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

Related Posts

Sari la conținut