Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Urziceni, prin Biroul de Asistenţă Socială, a organizat în data de 06 martie 2015, cea
Lună: martie 2015
Marți, 3 martie 2015, în prezența a numeroși credincioși s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Catedrala Urziceni, de către toți preoții din municipiu. Este un
Miercuri, 04 martie 2015, începând cu ora 13, la școala Gimnazială Gârbovi a avut loc un eveniment menit să întărească statutul orei de religie la
Miercuri, 4 martie 2015, în a doua săptămână a Postului Mare, la Parohia Stroești din localitatea Fierbinți Târg s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a
Marți, 03 martie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară. Preacuviosul Părinte Arhimandrit
Dat fiind faptul că 1 Martie s-a suprapus zilei de duminică, preacucernicul părinte Bolborici Marian Ciprian de la Parohia Brătia, Protopopiatul Urziceni, însoţit de câţiva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatul Urziceni în colaborare cu Primăria Municipiului Urziceni a organizat
În data de 1martie 2015, prima dumnică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, la biserica Filiei Barbulesti s-a savârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
Vineri, 27 februarie 2015, începând cu ora 17, în Biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Gîrbovi I a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Împreună rugători