Sfântul Maslu – Taina revărsării milei lui Dumnezeu în viața credincioșilor

Marți, 02 decembrie, ora 17, Biserica Adormirea Maicii Domnului (Volna) a fost gazda reîntâlnirii preoților și credincioșilor din municipiul Urziceni, la Taina Sfântului Maslu. Au participat șapte preoți, slujitorii celor patru Biserici și numeroși credincioși din oraș.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Stancu Bogdan, care a lăudat credința și tăria credincioșilor de a participa cu căldură la Taina vindecării într-o zi friguroasă de iarnă. În predică, părintele protopop a insistat asupra milei pe care cu toții ar trebui să o avem față de semenii noștrii, după cum și Dumnezeu se milostivește spre noi, asemenea samarineanului milostiv. Mila, a continuat părintele Stancu, nu trebuie să fie doar un sentiment interior, ci trebuie exteriorizat în fapte de milostenie pentru mângâiere celor năpăstuiți și neajutorați.

Următoarele două întâlniri vor avea loc la Biserica Sfântul Nicolae, în ajunul marelui praznic al sfântului și, apoi, vom încheia pelerinajul la catedrală, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena

A consemnat Preot Buză Claudiu

Related Posts

Sari la conținut