Cercul Pastoral Urziceni – bucuria comuniunii din Postul Nașterii Domnului, în Taina Sfântului Maslu

În Postul Nașterii Domnului, Cercul pastoral Urziceni, s-a mobilizat pentru a intensifica rugăciunea și a întări comuniunea prin Taina Sfântului Maslu. Prima întâlnire a avut loc marți, 25 noiembrie, ora 17, în Biserica Sfânta Treime, unde atât preoții cât și credincioșii, au reaprins în suflete bucuria întâlnirilor anterioare din Postul Mare și Postul Crăciunului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit cu multă evlavie și noblețe de Părintele Dincă Ovidiu, amintind de importanța Sfintelor Taine în viața noastră și îndeosebi de Sfântul Maslu ca Taină a vindecării și a bucuriei. Totodată, în același cuvânt, a lăudat osteneala credincioșilor participanți la înveșmântarea picturală a turlei sfântului locaș, arătând că prin Crucea Domnului Hristos aflată pe ,,locul cel înalt” al bisericii, sfinții coboară spre credincioși ca pe o scară, aducând daruri de la Dumnezeu spre zidire și sfințire.

Programul duhovnicesc va continua în următoarea perioadă astfel: Biserica Adormirea Maicii Domnului (Volna) – marți, 2 decembrie, ora 17; Biserica Sfântul Nicolae – vineri, 5 decembrie, ora 17; Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (Catedrală) – marți, 9 decembrie, ora 17.

A consemnat Preot Buză Claudiu

Related Posts

Sari la conținut