Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice în Protopopiatul Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, pe data de 1 octombrie 2014, cu ocazia sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului şi totodată a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Protopopiatul Urziceni prin Biroul de Asistenţă Socială, şi în colaborare cu Primaria Municipiului Urziceni a organizat un eveniment dedicat persoanelor de vârsta a III-a.

Programul artistic alcătuit din: balada populară Constantin Brâncoveanu, sceneta ”Justiție” de Ion Luca Caragiale, cântece, poezii și dansuri populare a fost pregătit și susținut de copiii de la următoarele grupuri de cateheză:

”Sfântul Nicolae” – parohia Maia condus de domnul profesor Vlad Constantin şi doamna profesor Vlad Liliana; ”Îngerașii” – parohia Sărindaru condus de doamna Istrate Constanța. Acest eveniment nu se putea desfăşura fără ca noua generaţie să îşi aducă aportul la preţuirea şi mulţumirea celor ce au contribuit atâţia ani la creşterea şi dezvoltarea atât a generaţiilor următoare dar şi a societăţii în ansamblu.

La sfârşit toţi cei prezenţi au servit dulciuri și suc iar acest lucru a fost posibil şi datorită sprijinului oferit de următoarele firme din Municipiul Urziceni: CUPTORUL DE AUR, SC FRAŢII ROŞU SRL, SC. ANICA SERV SRL, SC ACN PROD SRL.

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

Related Posts

Sari la conținut