Credincioșii din Fierbinți Târg în pelerinaj

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia Fierbinți Târg și Parohia Fierbinții de Sus au organizat, în perioada 10-12 septembrie 2014, un pelerinaj intitulat sugestiv ,,Să alergăm cu credință către Maica Domnului” la Mănăstirea Nicula și la Mănăstirile din Maramureș. La pelerinaj au luat parte 22 de credincioși din localitatea Fierbinți Târg în frunte cu preacucernicii părinți Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg și Viorel Olteanu de la Parohia Fierbinții de Sus.

Primul popas duhovnicesc s-a făcut la Mănăstirea Recea, din Arhiepiscopia de Alba Iulia, aici pelerinii au admirat pictura bisericii realizată în tehnica mozaic. Ajunși la Mănăstirea Nicula, fierbințenii s-au închinat cu evlavie la Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni care datează din anul 1681. După vizitarea întregului ansamblu mănăstiresc, pelerinii au fost invitați la o agapă frățească. A doua zi, credincioșii din Fierbinți Târg au vizitat Mănăstirea Rohia, unde după ce s-au închinat Icoanei Făcătoarei de Minuni a Maicii Domnului, au admirat muzeul, biblioteca și ,,Casa poetului” în care a trăit în ultima perioadă a vieții sale cunoscutul om de cultură N. Steinhardt, călugărit aici cu numele de Nicolae. Apoi, pelerinii au ajuns la Mănăstirea Săpânța – Peri, care are o înălțime totală de 78 m, fiind cea mai înaltă biserică de lemn din lume. A doua zi a pelerinajului s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Bârsana, aici credincioșii din Fierbinți au fost impresionați de frumusețea ansamblului mănăstiresc care cuprinde: Biserica veche cu hramul ,,Intrarea în biserică a Maicii Domnului; Biserica nouă cu hramul ,,Soborul Sfinților 12 Apostoli”; Altarul de vară; Aghiasmatarul; Stăreția; Casa maicilor; Casa artistului; Casa duhovnicului; Arhondaricul; Praznicarul cu trapeza și Turnul clopotniță.

La întoarcerea spre casă s-a vizitat Mănăstirea Râmeț, cea mai veche și cea mai valoroasă vatră monahală din Arhiepiscopia de Alba Iulia, aici pelerinii au sărutat cu evlavie moaștele Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț.

Fiind anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, pelerinajul a continuat cu vizitarea Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, ctitoria Sfântului Martir Constantin Vodă Brâncoveanu din anul 1698. Pelerinajul s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Caraiman, înființată în anul 1998 la inițiativa preacuviosului părinte protosinghel Gherontie Puiu (+2014). La momentul vizitării Mănăstirea se implica în activitățile de organizare pentru slujba de sfințire a Bisericii mari cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din data de 14 septembrie 2014.

A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur

Related Posts

Sari la conținut