Împreună pentru bucuria celor mici

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni, în colaborare cu Birourile de Asistență Socială din cadrul Protopopiatelor Slobozia și Fetești, a organizat în data de 26 august 2014 o excursie.

 

La această acțiune au participat 36 de copii, beneficiari ai serviciilor sociale oferite în cadrul celor trei protopopiate (12 copii/protopopiat).

 

Itinerariul a fost următorul: Fetești – Slobozia – Urziceni – Buzău – retur.

 

Cu acest prilej au fost vizitate următoarele obiective turistice: Catedrala Arhiepiscopală a Buzăului și Vrancei, Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de sculptură Măgura și Vulcanii Noroioși.

 

La final toți copiii au servit un meniu la McDonalds.

 

Bucuria celor mici a fost cu atât mai mare cu cât la această acțiune au participat copii care s-au bucurat pentru prima oară de o excursie.

 

Această acțiune inedită, desfășurată pentru prima dată în colaborare cu alte protopopiate, la propunerea doamnei consilier social Popescu Eugenia, s-a bucurat de un real succes deoarece beneficiarii au fost încântați de obiectivele turistice cărora le-am trecut pragul și au interacționat și socializat pe toată durata excursiei.

 

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni