Hramul Parohiei Ion Roată

În ajunul serbării Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, luni 23 iunie 2014, la Parohia Ion Roată a avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia. Ceremonialul religios a fost oficiat de Preacucernicul Părinte Bogdan-Ionuț Stancu, Protopopul de Urziceni, înconjurat de preoții din cercul pastoral Malu-Ion Roată.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ovidiu Dincă de la Parohia ,,Sfântul Nicolae” din Urziceni, care le-a vorbit credincioșilor despre bucuria nașterii de prunci, dar și despre însemnătatea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

La final părintele protopop a amintit celor prezenți despre însemnătatea anilor 2013-2014 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, timp în care se omagiază 20 de ani de slujire și dăruire în Eparhie.

Related Posts

Sari la conținut