Conceptul concurs ,,Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine” implementat în parohia Fierbinți Târg

În perioada 08 – 23 martie 2014 s-a implementat miniproiectul intitulat ,,Mângâierea celor aflați în suferință…” în parohia Fierbinți Târg, Protopopiatul Urziceni, din cadrul Concursului național de proiecte duhovnicești pentru educație misionar – filantropică ,,Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine” organizat de Sectorul teologic – educaţional al Patriarhiei Române. Ideea conținutului miniproiectului a fost exclusiv a copiilor din grupul parohial de cateheză. Pe parcursul desfăşurării acestei activităţi social – filantropice, cei 22 de copii au învăţat ce înseamnă cu adevărat iubirea faţă de semenii aflaţi în suferinţă, prin implicarea lor directă în realizarea felicitărilor pascale în tehnica quilling și prin deplasarea la Centrul de asistență medico – social din Fierbinți Târg, simţind bucuria duhovnicească pe care o dă fapta bună. Impactul miniproiectului desfăşurat în parohia Fierbinți Târg a fost deosebit: copii, în calitate de participanţi, s-au bucurat că sunt de folos comunităţii; cei 25 de bătrâni aflaţi în suferinţă, în calitate de beneficiari, au simţit că nu sunt singuri şi că biserica le este sprijin în boală; ceilalţi credincioşi din parohie, în calitate de susţinători materiali, s-au bucurat că au putut contribui şi ei la alinarea suferinţei celor bolnavi.

Miniproiectul social – filantropic ,,Mângâierea celor aflați în suferință…” a fost un prilej de a ne arăta dragostea faţă de bătrânii aflaţi în boală, a fost o dovadă sinceră a solidarităţii creştine. Prin nevinovăţia lor micii creştini, ,,tinerele vlăstare” ale Bisericii, au alinat, măcar pentru o clipă, suferinţa celor singuri şi bolnavi.

A consemnat preacucernicul părinte Andrei – Gabriel GHIAUR

Related Posts

Sari la conținut