Cerc pastoral la Parohia Pupezeni

Marţi, 18martie 2014, în biserica Parohiei Pupezeni, Protopopiatul Urziceni, s-a slujit în sobor Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite de către Precucernicii preoţi ai Parohiilor Alexeni, Broşteni, Colinele, Malu I, Malu II, Pupezeni şi Sf. Gheorghe, membri ai cercului pastoral Colinele.

După dumnezeiasca slujbă, Preacucernicul Părinte Olaru Mihail a rostit un cuvânt de învăţătură credincioşilor, prezenţi în număr mare în biserica, despre Sf. Liturghie săvârşită şi importanţa Tainei Sfintei Euharistii şi a Sfintei Spovedanii în viaţa credincioşilor. În încheiere, Pr. Paroh Ferbinţeanu Daniel a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru împreuna-slujire şi rugăciune. A consemnat Pr. Ferbinţeanu Daniel

Related Posts

Sari la conținut