Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Ialomita, Slobozia, Centru Slobozia

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Informatii Protopopiat
Pe aceeasi tema
Omul și prietenii săi necuvântători….
4 August, 2017

Pe toată perioada vacanței de vară, respectiv 15 iunie – 15 septembrie 2017, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni în colaborare cu Asociația ”Societatea Femeilor Ortodoxe” – Urziceni și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița și al Organizației World Vision România organizează cea de a IX-a ediție a Școlii de Vară ”Clubul de Vacanță”.

Astfel în cadrul întâlnirii din data de 03 august 2017 pe lângă activitățile instructiv educative și recreative organizate de fiecare dată cu ajutorul voluntarilor sociali misionari: Nae Petra, Marcu Georgeta, Ivan Ana Maria, Gangă Nicolae și Nicolescu Ionuț, astăzi a fost organizat un atelier de lucru cu tema: ,,Prietenii omului”.

Atelierul a avut ca scop informarea, sensibilizarea și dezvoltarea sentimentului de iubire și ocrotire a animalelor în general și a câinilor și pisicilor în special, acestea fiind considerate prietenii omului.

Copiii au fost fascinați de informațiile primite cu privire la legătura omului primitiv cu animalele sălbatice, lupta permanentă a acestuia cu animalele pentru procurarea hranei și a îmbrăcămintei în calitate de vânător apoi și de culegător. Au aflat apoi că oamenii au început să domesticească animale pentru muncă, hrană, lupte și sacrificări religioase etc..

În continuare am analizat cei doi prieteni ai omului: câinele și pisica pe care le aveau aproape toți pe lângă casă. A avut loc o discuție interactivă despre:

  • viața socială – câinele deși crește izolat de către om în gospodărie se simte mai bine în grup, în haită, moștenire de la lup strămoșul lui, iar pisica este individualistă;
  • comportamentul de cunoaștere – marcarea teritoriului cu urină, cunoașterea mediului;
  • luptele pentru ierarhia socială;
  • memoria și capacitatea de învățare;
  • limbajul – sunetele prin care exprimă bucuria, frica, durerea, dorința, invidia, căutarea (mamă – pui).

În continuare le-au fost prezentate copiilor participanți atât rase de câini cât și de pisici iar în încheierea atelierului cei mici au spus proverbe și expresii despre aceste două animale extrem de îndrăgite.

                                              Marcu Georgeta – voluntar în cadrul Protopopiatului Urziceni

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator
NETCreator