Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Ialomita, Urziceni, Centru Urziceni

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Informatii Protopopiat
Pe aceeasi tema
„Dumnezeu, Tată și iubitor al tinerilor” – Sesiuni de informare în liceele din Urziceni
15 Aprilie, 2016

Prin purtarea de grijă și dragostea față de tineri a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Chiriarhul eparhiei noastre, în data de 13.04 s-au desfășurat sesiunile de informare – devenite tradiție – la liceele din urbea Urziceniului. Motivate de reala necesitate a tinerilor în ceea ce privește frământările spirituale, întâlnirile au pus față în față entuziasmul tinereții cu iubirea Bisericii.

Tema centrală a întâlnirii a respectat îndemnul Sfântului Sinod, focalizându-se pe mesajul anului 2016, care a fost declarat Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Facilitatorii întâlnirii au fost pr. Popa Sorin Gabriel, pr. Dincă Ovidiu, care, alături de reprezentantul Protopopiatului Urziceni, domnișoara Toma Adriana, au stimulat o veritabilă emulație a spiritului, accentuând finalitatea actului educației: pregătirea de oameni buni pentru societate și pentru Ierusalimul Ceresc.

Aceste sesiuni sunt reale mărturii ale unei bune colaborări dintre Protopopiatul Urziceni și mediul liceal din acest oraș și, mai mult, dovedesc minunatele căutări ale tinerilor, doritori de mai mult și mai frumos. Ele se așază în firescul omului și fac parte din frumoasa tradiție creștină care se edifică în acest oraș.

 

A consemnat Preot Dr. Dincă Ovidiu de la Parohia „Sf. Nicolae”

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator
NETCreator